Canciones
Artistas
Géneros
Portada del tema te iubesc

te iubesc

2:55trampa de metal 2026-01-16

Descripción

Publicado el: 2026-01-16

Letra y traducción

Original

Mi-amintesc de tine, mi-e greu, mă gândesc

Fără prezența ta, mă sting și jelesc

Și pare că toți din jur, mă părăsesc

Dar eu tot aleg să îți spun:

Te iubesc

Îmi e greu, nu reușesc

Aș vrea să pot să te iubesc

Dar inima mă doare, și mă cheamă în drum

Îngropat de trecut, mă renasc acum

Și oricât aș vrea eu nu reușesc

Nu pot să îți spun că te iubesc

Nici nu știu ce simt

Mă doare prea tare că trebuie să te mint

Pierdut de tot, totul pare un labirint

Și-n ochii tăi văd lumi pe care nu le reprezint

Pe bune că aș vrea totul să fie mai diferit

Nu pot să mă atașez din trecut, sunt mult prea rănit

Ai un suflet prea bun dar eu încă nu l-am găsit

Promit că o să îți dau mesaj când m-am vindecat puțin

Mă doare rău, îmi pare rău

Știi că în final nu pot să fiu al tău

Mi-am rupt totu din mine, mă pierd și mă stric mereu

Pare că mă rog în final la același Dumnezeu (în final)

Dau cu ură asta este în sângele meu

Și parcă mă lovesc amintiri când stăteam pe podul meu de lacrimi

Inima mea îmi cade uneori în aceleași fucking patimi

Devin un om mai bun, îți spun:

Te iubesc

Îmi e greu, nu reușesc

Aș vrea să pot să te iubesc

Dar inima mă doare, și mă cheamă în drum

Îngropat de trecut, mă renasc acum

Și oricât aș vrea eu nu reușesc

Nu pot să îți spun că, te iubesc

Traducción al español

Mi-amintesc de tine, mi-e greu, mă gândesc

Fără prezența ta, mă sting și jelesc

Și pare că toți din jur, mă părăsesc

Dar eu tot aleg să îți hiló:

te iubesc

Îmi e greu, nu reușesc

Aș vrea să pot să te iubesc

Dar inima mă doare, și mă cheamă în drum

Îngropat de trecut, mă renasc acum

Și oricât aș vrea eu nu reușesc

Nu pot să îți spun că te iubesc

Nici nu știu ce simt

Mă doare prea tare că trebuie să te mint

Pierdut de tot, totul pare un labirint

Și-n ochii tăi văd lumi pe care nu le reprezint

Pe bune că aș vrea totul să fie mai diferit

No puedo atacar din trecut, sunt mult prea rănit

Ai un suflet prea bun dar eu încă nu l-am găsit

Promit că o să îți dau mesaj când m-am vindecat puțin

Mă doare rău, îmi pare rău

Știi că în final nu pot să fiu al tău

Mi-am rupt totu din mío, mă pierd și mă stric mereu

Pare că mă rog în final la același Dumnezeu (în final)

Dau cu ură asta este în sângele meu

Și parcă mă lovec amintiri când stăteam pe podul meu de lacrimi

Inima mea îmi cade uneori în aceleași maldito patimi

Devin un om mai bun, îți hiló:

te iubesc

Îmi e greu, nu reușesc

Aș vrea să pot să te iubesc

Dar inima mă doare, și mă cheamă în drum

Îngropat de trecut, mă renasc acum

Și oricât aș vrea eu nu reușesc

Nu pot să îți spun că, te iubesc

Ver vídeo Reidu - te iubesc

Estadísticas del tema:

Reproducciones Spotify

Posiciones en listas Spotify

Mejores posiciones

Visualizaciones YouTube

Posiciones en listas Apple Music

Shazams Shazam

Posiciones en listas Shazam